Claustrofobia
Prin fobia se intelege teama patologica de obiecte sau situatii concrete care de regula sunt nepericuloase.Termenul vine de la grecescul “phobos” care inseamna fuga , impulsul de a fugi din situatie. Claustrofobia reprezinta teama intensa si persistenta de spatii inchise, de mici dimensiuni cum ar fi lifturi, camere mici, tuneluri etc. Multe persoane care sufera de claustrofobie nu se simt bine in camere unde nu se pot deschide geamurile sau daca usa este inchisa, in avion, in incaperi care se afla la subsol sau daca hainele pe care le poarta sunt stramte. Oamenii pot trai in mod diferit claustrofobia, unii nu pot suporta sa se afle in situatia respectiva pe cand altii intra in panica chiar cand se gandesc la acea situatie. De regula, atacurile anxioase ale pesoanelor cu claustrofobie se caracterizeaza prin frica intensa, senzatie ca sunt striviti sau prinsi intr-o capcana, presiune toracica, tahicardie, transpiratii, dificultati respiratorii, teama ca se vor sufoca sau vor lesina. In general cand nu se confrunta cu situatia de care se teme, persoana se comporta absolut normal.
Majoritatea autorilor considera ca la baza aparitiei fobiilor stau mecanismele conditionarii si invatarii.
Majoritatea friciilor sunt dobandite, achitionate de-a lungul vietii, nu ne nastem cu fobii. Anumite intamplari neplacute ce survin intr-o anumita situatie pot crea o asociatie astfel ca si in lipsa stimulului se elaboreaza un raspuns conditionat care va produce reactia fobica; de exemplu o persoana careia i se face rau de caldura intr-un lift poate dezvolta o frica exagerata de cate ori se afla in lift si chiar prin generalizare in orice spatiu ingust, stramt, astfel ca va evita toate aceste locuri, ceea ce nu face decat sa intareasca teama. O pacienta relata groaza pe care a trait-o in copilarie cand s-a blocat intr-un frigider Fram(cu clanta). Teama de a se afla intr-un loc din care nu poate scapa oricand cu usurinta se mentinea si in prezent.
Sunt atatea moduri de a invata frica: modelul unui parinte „mama nu merge cu liftul pentru ca se sufoca”, avertizari repetate cu privirea la un posibil pericol „ai grija sa nu te blochezi in lift, cutare a ramas nu stiu cate ore blocat”, amenintari „ daca nu esti copil cuminte te incui in debara”. Uneori si afirmatii aparent inofensive de tipul „ ii aduci bunicii ceva din pivnita? Nu ti-e frica, nu-i asa?” nu fac decat sa inoculeze germenele fricii. Fiecare caz de claustrofobie are particularitatile sale asa incat nu exista o formula pe care sa o aplicam la fel tutoror pacientiilor.
In linii mari abordarea cognitiv-comportamentala a claustrofobiei presupune in primul rand metoda desensibilizarii sistematice in plan real cat si in plan imaginar, psihoeducatia, restructurare cognitiva, controlul anxientatii prin tehnici respiratorii, tehnici de relaxare etc.
Pe parcursul terapiei pacientul este ajutat sa constientizeze faptul ca frica sa este invatata si ca se poate dezvata, ca indiferent cum sau cand a aparut se trateaza, invata mecanismul care sta baza fricii, ce actiuni ale pacientului mentin frica si cum poate depasi problema.
Psihoterapeut Simona Salamat