Anxietatea
psihoterapeut Simona Salamat
Anxietatea este modalitatea de reacţie a oricărui om care se simte ameninţat. În momentul în care suntem într-o situaţie potenţial periculoasă sau anticipăm o asemenea situaţie, mai întâi simţim că ne e frică. Frica declanşeaza în corpul nostru un resort biologic care duce la secreţia de adrenalină. Adrenalina este un hormon care alerteaza întreg organismul şi îl pregăteşte pentru fugă sau luptă, reacţii normale în caz de pericol. Astfel, devenim mai vigilenţi, inima ne bate mai repede şi pompează sânge cu presiune mai mare, respiraţia devine mai alertă, muşchii se încordează. In doze moderate, creste acuitatea perceptiva, capacitatea de concentrare a atentiei, face ca gandirea sa fie clara si mai rapida, mobilizeaza energiile, activeaza reflexele, astfel incat sa fim in stare sa actionam mai repede si mai bine.
Anxietatea devine o problemă când este prea intensă sau durează prea mult prin comparaţie cu motivul care a declanşat-o. Modificările produse în corpul nostru de către adrenalină sunt inadecvate momentului şi persistente, devenind simptome ale anxietăţii (palpitatii, dificultati respiratorii, ameteli, transpiratii, indigestie, tensiune, nervozitate etc) care ne perturbă viaţa prin simpla lor prezenţă sau afectează felul în care funcţionăm în cel puţin unul din domeniile importante ale vieţii : familie, şcoală/serviciu, relaţii sociale.
Caracteristicile mai importante ale anxietatii ar fi starea de neliniste, de teama difuza, sentimentul iminentei unui pericol nedeterminat, hipervigilenta, o veritabila alerta psihica care cuprinde individul in intregime. Daca anxietatea este definita ca o teama difuza, fara obiect bine precizat, fobia este o teama de obiecte sau situatii concrete ( de animale, de furtuna, de inaltime etc).
Situaţiile în care anxietatea apare şi deranjează sunt altele decât pericolele reale. Aceste situaţii se încadreaza mai curând în stres-ul cotidian, pe care-l trăim cu toţii, mai mic sau mai mare în funcţie de perioada de viaţă pe care o traversăm, de vulnerabilitatea noastră la stres şi de abilităţile pe care le avem pentru a-i face faţă.
În adolescenţă, stres-ul este legat mai mult de performanţa şcolară şi de relaţiile sentimentale, la maturitate – serviciul, plata facturilor şi grijile legate de copii sunt pe primul plan, iar vârstnicii, pe lângă acestea, au şi grija sănătăţii.
Stres-ul are efect cumulativ şi creşte starea generală de alertă a organismului. Simţurile se ascut gata să stoarcă şi mai multă adrenalină în cazul unui eventual pericol. Starea aceasta de tensiune interioară permanentă face ca, incidente minore să declanşeze adevărate atacuri de panică.
Rezistenţa la stres a individului ţine atât de înzestrarea sa naturală cât şi de educaţia primită (invatarea unor frici la varste fragede: frica de boala, de animale, de doctori, teama de a lua decizii importante, de a-si asuma riscuri, teama de a gresi si de a fi penibil etc).
Dincolo de rezistenţa sau vulnerabilitatea la stres a fiecăruia, contează şi abilităţile de a gestiona stres-ul. Capacitatea de a ne rezolva problemele bine şi la timp ne fereşte de acumularea lor şi, în consecinţă, de stres. Alternarea efortului cu relaxarea previne suprasolicitarea şi creşte rezistenţa individului pe termen lung. Reţeaua socială, pe care ne-o construim singuri (prieteni, cunştinţe), poate constitui un sprijin în momentele dificile. O altă abilitate importantă, care ţine de comunicare, este asertivitatea. În mare, asertivitatea este abilitatea de a ne apăra drepturile cu curaj, în fata celor pregătiţi să ni le încalce, sustinându-ne punctul de vedere într-o manieră calmă şi nejignitoare.
Cei care vor sa scape de neliniste si de temerile lor trebuie sa stie ca niciodata nu e prea tarziu sa te schimbi, chiar si fricile si fobiile vechi fixate in copilarie se trateaza, cea mai eficienta terapie fiind psihoterapia cognitiva-comportamentala.